Screenshot
Președintele României, Nicușor Dan, a condamnat ferm activitățile cibernetice ostile atribuite unor grupări controlate de Serviciul Federal de Securitate (FSB) al Federației Ruse, despre care afirmă că au vizat state membre ale Uniunii Europene, aliați ai NATO și state partenere, inclusiv România.
Șeful statului a transmis că România se alătură poziției exprimate de Uniunea Europeană și NATO, subliniind că atacurile cibernetice îndreptate împotriva instituțiilor publice, infrastructurii critice și informațiilor sensibile sunt „inacceptabile”.
Potrivit președintelui, aceste acțiuni fac parte dintr-o campanie hibridă mai amplă, care urmărește destabilizarea democrațiilor, amplificarea diviziunilor din societate și dintre statele aliate, precum și testarea coeziunii Uniunii Europene și a Alianței Nord-Atlantice.
Nicușor Dan a precizat că România își va continua eforturile, împreună cu aliații și partenerii internaționali, pentru consolidarea securității cibernetice și protejarea valorilor democratice, a securității naționale și a unității comunității euroatlantice.
Sursă foto: PSnews
