Un tânăr de 19 ani din Petroșani a fost reținut de polițiști, fiind acuzat că a tâlhărit un bărbat în Stația CFR Petroșani. Suspectul a fost identificat și prins la scurt timp după comiterea faptei.
Incidentul s-a petrecut marți după-amiază, în jurul orei 16:30. Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, un bărbat în vârstă de 53 de ani a fost abordat de un necunoscut care i-a solicitat ajutorul pentru efectuarea unui apel telefonic. În momentul în care victima a încercat să formeze numărul cerut, tânărul i-a smuls telefonul mobil din mână și a fugit din zonă, traversând liniile de cale ferată.
Sesizați cu privire la incident, polițiștii au demarat imediat verificări și activități de identificare a autorului. În urma cercetărilor desfășurate în aceeași zi, oamenii legii au stabilit că principalul suspect este un tânăr de 19 ani din Petroșani.
Acesta a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.
Cercetările continuă în acest caz, sub coordonarea procurorilor, pentru documentarea întregii activități infracționale și stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta de tâlhărie.
Sursă foto: Club Feroviar
