Un nou spațiu dedicat lecturii și educației a fost inaugurat vineri, 29 mai, în Parcul Central „Carol Schreter” din Petroșani. Este vorba despre „Căsuța de lectură”, un proiect comunitar care își propune să încurajeze lectura în rândul copiilor, tinerilor și adulților.
Căsuța, amplasată în zona centrală a parcului, va găzdui volume destinate tuturor categoriilor de vârstă. Persoanele interesate vor putea răsfoi cărțile direct în parc sau le vor putea împrumuta pentru a le citi acasă.
Proiectul a fost realizat la inițiativa și cu sprijinul organizațiilor Lions Club Petroșani Via Regis, Lions Club Petroșani și Clubului Copiilor Valea Jiului, în parteneriat cu autoritățile locale și unități de învățământ din municipiu.

Reprezentanții administrației locale îi încurajează pe locuitori să susțină inițiativa prin donarea de cărți, astfel încât fondul de volume disponibil în căsuță să fie diversificat și accesibil unui număr cât mai mare de cititori.
La realizarea proiectului au contribuit și cadre didactice de la Școala Gimnazială „I.G. Duca” Petroșani, implicate în promovarea lecturii și a activităților educative în comunitate.
Prin inaugurarea „Căsuței de lectură”, Petroșaniul câștigă un nou punct de întâlnire pentru iubitorii de carte și un proiect care aduce cultura mai aproape de comunitate.














Leave a Reply