România postdecembristă a dezvoltat, în tăcere, un mecanism toxic care poate fi observat cu un minim de documentare publică: capturarea instituțiilor statului de către grupuri de interese și transformarea funcțiilor de conducere în adevărate feude administrative.
În teorie, instituțiile publice funcționează în interesul cetățeanului. În practică, multe dintre ele au ajuns să graviteze în jurul unor directori generali care, odată instalați în funcție, devin imposibil de schimbat. Ani întregi, uneori decenii, aceiași oameni conduc structuri aflate în subordinea ministerelor, indiferent de rezultate, scandaluri sau schimbări politice.
În democrațiile consolidate există limite clare. Tocmai pentru a preveni concentrarea excesivă de putere, funcțiile de conducere nu sunt lăsate pe termen nelimitat. Un director care rămâne prea mult timp într-o instituție începe inevitabil să confunde interesul public cu interesul personal. Instituția nu mai este administrată ca un serviciu al statului, ci ca propriul SRL.
De aici apar derapajele.
Apar rețelele de influență. Apar angajații favorizați și cei marginalizați. Apar intimidările, presiunile, răfuielile personale și cultura fricii. Legea începe să fie interpretată după bunul plac al șefului, iar instituțiile de control devin fie absente, fie complice prin pasivitate.
Fenomenul nu este izolat. Există mii de companii și instituții publice aflate în această situație. Inclusiv în județul Hunedoara există directori care par numiți pe viață, protejați prin mandate provizorii prelungite la nesfârșit și printr-un sistem care refuză să se autoreformeze.
Iar când un om ajunge să fie convins că nu îl mai poate schimba nimeni, începe adevărata problemă: dispare frica de lege.
În spatele ușilor închise apar abuzurile. De la amenințări și șantaj asupra angajaților, până la încălcări ale legii făcute cu o siguranță care arată că protecția vine de mai sus. Conflictul de interese devine rutină administrativă, iar instituțiile care ar trebui să verifice și să sancționeze preferă, de multe ori, să privească în altă parte.
Aceasta este una dintre cele mai grave vulnerabilități ale statului român: nu lipsa legilor, ci lipsa voinței de a le aplica atunci când puterea se permanentizează.
Vom reveni cu un caz concret din județul Hunedoara. Un exemplu care arată cât de fragilă rămâne democrația românească atunci când instituțiile publice ajung controlate de oameni care nu mai răspund în fața nimănui.
Leave a Reply