Oana Gheorghiu admite că a contactat instituții ale statului pentru nemții de la Schwarz

Oana Gheorghiu admite că a contactat instituții ale statului pentru nemții de la Schwarz

Vicepremierul României, Oana Gheorghiu, a confirmat că a transmis emailuri către instituții ale statului pentru a verifica dacă există interes pentru produsele companiei Schwarz Digits, însă susține că nu a exercitat presiuni și nu a făcut trafic de influență.

Potrivit unei investigații publicate de Gândul, oficialul ar fi contactat Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) și Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) folosind adresa oficială de email a Guvernului, întrebând dacă instituțiile sunt interesate de soluțiile tehnologice dezvoltate de Schwarz Digits, companie aparținând grupului german Schwarz, din care fac parte și rețelele Kaufland și Lidl.  

Într-un punct de vedere transmis publicației, Oana Gheorghiu a recunoscut existența mesajelor, însă a respins acuzațiile potrivit cărora ar fi intervenit ilegal în favoarea companiei germane. Vicepremierul a susținut că demersul său a avut legătură cu zona de digitalizare și identificarea unor posibile soluții tehnologice pentru instituțiile statului.  

Subiectul a generat reacții politice și controverse în spațiul public, mai ales în contextul în care Gândul a relatat că emailurile au fost trimise către instituții-cheie ale statului, inclusiv către STS. Publicația a susținut că demersurile ar fi reprezentat presiuni în interesul grupului german Schwarz.  

În ultimele luni, Oana Gheorghiu a fost una dintre vocile active pe tema digitalizării administrației publice, declarând recent că România rămâne mult în urmă la acest capitol și că transparența „încurcă” anumite structuri din sistemul public.  

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bună! Întreabă-mă orice legat de conținutul Cotidianului Văii Jiului!