Controale de amploare pe șoselele din Hunedoara. Zeci de camioane și autobuze, trase pe dreapta de polițiști

Controale de amploare pe șoselele din Hunedoara. Zeci de camioane și autobuze, trase pe dreapta de polițiști

Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara au desfășurat, în perioada 4–10 mai, o amplă acțiune de verificare a transportului rutier de persoane și marfă, în cadrul operațiunii europene „Truck & Bus”.

În timpul controalelor efectuate pe drumurile din județ au fost verificate peste 450 de autovehicule, iar oamenii legii au aplicat mai mult de 190 de sancțiuni contravenționale pentru diferite abateri constatate în trafic.

Potrivit polițiștilor, verificările au vizat respectarea timpilor de conducere și odihnă, legalitatea transporturilor efectuate, documentele obligatorii, respectarea masei maxime admise, starea conducătorilor auto și respectarea limitelor de viteză.

Cele mai multe nereguli au fost descoperite în domeniul transportului de marfă. Polițiștii au controlat peste 360 de autoutilitare și camioane, fiind aplicate peste 160 de amenzi. În timpul acțiunilor au fost constatate și două situații în care șoferii consumaseră alcool înainte de a se urca la volan.

Unul dintre cele mai grave cazuri a fost descoperit pe DN 66, în localitatea Băcia, unde un șofer în vârstă de 28 de ani, din județul Bihor, ar fi folosit un dispozitiv menit să modifice datele înregistrate de tahograf. Pentru această faptă, conducătorul auto a fost sancționat cu o amendă de 10.000 de lei.

De asemenea, pe DN 68, în zona Sarmizegetusa, polițiștii au depistat un cetățean albanez, în vârstă de 54 de ani, care conducea un ansamblu de vehicule destinat transportului de marfă, deși s-ar fi aflat sub influența băuturilor alcoolice.

Și în cazul transportului public de persoane au fost descoperite nereguli. Polițiștii au verificat peste 90 de vehicule și au aplicat aproximativ 30 de sancțiuni pentru încălcarea legislației specifice și a regulilor de circulație.

Reprezentanții IPJ Hunedoara au transmis că astfel de controale vor continua și în perioada următoare, obiectivul principal fiind reducerea riscului de accidente și creșterea siguranței pe drumurile publice.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bună! Întreabă-mă orice legat de conținutul Cotidianului Văii Jiului!