Vremea se schimbă brusc în Valea Jiului și în mare parte din Transilvania, după ce un ciclon mediteranean începe să își facă simțită prezența încă de astăzi, odată cu orele prânzului. Meteorologii anunță apariția furtunilor, averse torențiale și descărcări electrice, fenomene care vor continua și în cursul nopții.
Zona Văii Jiului se află printre regiunile vizate de instabilitatea atmosferică, mai ales în contextul în care vestul țării și Transilvania vor fi traversate de sisteme noroase active. Sunt așteptate și rafale de vânt, iar izolat există posibilitatea apariției grindinei.
Specialiștii atrag însă atenția că, deși ploile sunt binevenite după perioada de secetă, cantitățile de apă ar putea fi reduse și distribuite neuniform. Modelele meteorologice estimează precipitații moderate, specifice furtunilor de vară, ceea ce înseamnă că unele zone ar putea primi cantități importante de apă, în timp ce altele aproape deloc.
Instabilitatea atmosferică de astăzi este considerată primul episod important al sezonului cald, iar meteorologii spun că vremea capricioasă va continua și în zilele următoare. Un nou val de furtuni este estimat pentru mâine în Transilvania, inclusiv în zona Văii Jiului, iar spre finalul săptămânii fenomenele se pot extinde și în restul țării.

Autoritățile recomandă populației să fie atentă în timpul deplasărilor, mai ales în zonele montane și pe drumurile unde se pot produce acumulări rapide de apă sau intensificări puternice ale vântului.














Leave a Reply