Fosta șefă de campanie a PNL pierde și la Tribunalul Hunedoara procesul în care a calomniat și pătat onoarea unui salvator de vieți. Ziarista Ramona Roșulescu a terfelit, în ziarul pe care-l conduce, un militar de carieră, un om care, în activitatea sa la ISU Hunedoara, a salvat viețile unor oameni și agoniseala lor.
Judecătoria Deva deja a sancționat-o pe Ramona Roșulescu, dar și publicația Gazeta de Dimineață, pentru că a terfelit onoarea unui nevinovat. Zilele trecute și Tribunalul Hunedoara a subliniat că ziarista a proferat acuze și insinuări jignitoare și compromițătoare, calomnioase, care au adus atingere onoarei și reputației pompierului, valori componente ale vieții private.
”Soluția pe scurt: Respinge ca nefondate atât apelul civil declarat de către pârâtele Roşulescu Ramona şi Gazeta de Dimineaţă SRL, cât şi apelul incident declarat de către reclamantul Oprean Aron-Ovidiu-Marcel împotriva sentinţei civile nr. 470/2025 pronunţată de Judecătoria Deva, judeţul Hunedoara. Fără cheltuieli de judecată în apel. Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare” – soluția pe scurt a Tribunalului Hunedoara.

Ziarist și politician – calități total incompatibile
După prima soluție a Judecătoriei Deva, Ramona Roșulescu, supărată că opinia publică a aflat că se face vinovată de afirmații mincinoase, s-a victimizat considerând că este ținta unei acțiuni de ”kompromat”, așa cum deseori folosește nejustificat termenul.
Roșulescu, fostă directoare de campanie a PNL Petroșani, poziție în contradicție flagrantă cu meseria de jurnalist (deontologia obligă jurnalistul să fie apolitic), a fost obligată să plătească militarului calomniat și jignit suma de 5.000 lei (2.500 lei jurnalista Ramona Roșulescu și 2.500 lei ziarul deținut de ea – Gazeta de Dimineață), cu titlu de daune morale aduse onoarei, demnității și reputației, la care se va adăuga, dacă va fi cazul, dobânda legală penalizatoare, de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la plata efectivă.
”Afirmații nereale, făcute cu rea-credință, exclusiv pentru a denigra”
De aceste lucruri se face vinovată Ramona Roșulescu, au reclamat părțile vătămate din dosar. Pompierul calomniat a arătat că, în data de 17 octombrie 2023, a apărut în ziarul online Gazeta de Dimineață și pe pagina de Facebook a ziarului online, deținut de societatea pârâtă, articolul intitulat „Adjunctul ISU Hunedoara și-a promovat «cu cântec» fratele. Procurorii DNA fac cercetări”, semnat de pârâta Roșulescu Ramona.
„Afirmațiile din articol nu au nicio bază factuală, nu sunt reale și sunt făcute cu rea-credință, exclusiv în scopul de a-i denigra pe reclamanți și de a căuta senzaționalul.” Reclamanții au mai arătat că articolul a generat zeci de comentarii provenite de la diverși cetățeni pe pagina de Facebook a cotidianului, comentarii jignitoare și denigratoare la adresa lor, exemplificând unele dintre acestea.
Pompierul și o colegă, parte în dosar – bălăcăriți pe Facebook
Cei doi militari au precizat că afirmațiile din articol au ajuns la cunoștința membrilor familiilor lor, a cunoscuților, a prietenilor și a colegilor de serviciu, în cazul ultimilor fiind vorba despre crearea unei atmosfere încordate la serviciu față de ei. Reclamanții au susținut că atingerea adusă imaginii lor, onoarei și probității este cu atât mai gravă cu cât aceștia au o reputație profesională neștirbită, au obținut la locul de muncă calificativul „Foarte bun”, sunt absolvenți de studii universitare și postuniversitare, au fost recompensați de superiori, dețin gradul de locotenent-colonel și, respectiv, maior etc. Instanța a apreciat că Ramona Roșulescu a adus o atingere considerabilă onoarei și reputației reclamantului, în calitatea acestuia de prim-adjunct al inspectorului șef I din cadrul I.S.U. Hunedoara, prin susținerile făcute în cadrul articolului de presă.
Instanța de judecată: acuzele Ramonei Roșulescu sunt neîntemeiate
„Afirmațiile pârâtei (Ramona Roșulescu) reprezintă veritabile fapte, iar nu simple judecăți de valoare. Or, raportat la ansamblul materialului probator administrat în cauză, aceste acuze nu s-au dovedit a fi întemeiate. În primul rând, merită subliniat faptul că, în ciuda modului de formulare a titlului articolului de presă, puterea de decizie în sensul împuternicirii căpitanului la Detașamentul de Pompieri Deva a aparținut Inspectorului Șef I.S.U. Hunedoara, iar nu reclamantului, care a întocmit o simplă notă de prezentare, o propunere, în sensul împuternicirii fratelui său.” – Judecătoria Deva.
”Nu se poate nega faptul că acuzele şi insinuările proferate de către pârâta persoană fizică la adresa reclamantului sunt jignitoare şi compromiţătoare, calomnioase şi au adus atingere onoarei şi reputaţiei acestuia, valori componente ale vieţii private” – judecător din dosar.
Instanța a obligat Gazeta de Dimineață S.R.L. să elimine articolul denigrator și să publice hotărârea judecătorească, ulterior rămânerii definitive a acesteia.














Leave a Reply