Criza internă din Partidul Oamenilor Tineri se adâncește, după ce grupul parlamentar al formațiunii din Camera Deputaților a fost practic desființat, în urma plecării a zece deputați care au decis să continue sub o nouă formulă parlamentară.
Comisia pentru Regulament a aprobat solicitarea ca fostul grup POT să fie redenumit „Uniți pentru România”, după demisiile care au lăsat formațiunea fără numărul necesar pentru menținerea grupului parlamentar în formula inițială.
În acest context, lidera partidului, Anamaria Gavrilă, alături de alți cinci deputați rămași loiali POT, pierde statutul de membru al unui grup parlamentar și va activa ca deputat neafiliat.
Ruptura vine pe fondul tensiunilor interne amplificate de conflictul dintre Anamaria Gavrilă și deputatul Răzvan Mirel Chiriță, cel care a promovat schimbarea de structură a grupului parlamentar. Disputa dintre cei doi a degenerat public, după ce lidera POT a anunțat excluderea acestuia din partid.
Lovitura este cu atât mai puternică pentru formațiune cu cât și grupul POT din Senat a fost desființat recent, după plecarea unor senatori, semnalând o erodare accelerată a partidului în Parlament.
Prin pierderea grupurilor parlamentare din ambele camere, POT suferă una dintre cele mai severe crize politice de la intrarea în legislativ, cu efecte directe asupra reprezentării și influenței sale parlamentare.















Leave a Reply