Două proiecte europene destinate tinerilor NEETs – „VIS – Viitor Sigur pentru tinerii NEETs” (SMIS 150146) și „NAVIGARE SPRE UN VIITOR MAI BUN PENTRU TINERII NEETs” – ridică, din nou, întrebări incomode despre modul în care sunt construite și implementate proiectele finanțate din bani europeni în România.
Din documentele publice și din arhitectura lor de implementare se conturează o realitate greu de ignorat: aceleași tipuri de activități, aceleași mecanisme de achiziții și aceleași firme care reapar în mod recurent în ecosistemul acestor programe.
Formarea profesională, consilierea tinerilor, medierea pe piața muncii, campaniile de informare și serviciile logistice precum cateringul sau închirierea de spații se repetă aproape identic, indiferent de titlul proiectului sau de perioada de implementare. Diferențele sunt de formă, nu de structură.
În centrul acestui model apar două societăți comerciale care, în diverse roluri contractuale, au fost prezente în proiecte din aceeași zonă de finanțare europeană: SC EURO JOBS SRL și SC DIACOSTAMPET SRL. Una apare în calitate de partener sau entitate implicată în implementare, cealaltă în rol de lider de proiect, în funcție de program și structură.
În proiectul „VIS”, SC EURO JOBS SRL este parte din mecanismul de implementare. În proiectul „NAVIGARE”, rolul central revine SC DIACOSTAMPET SRL, care coordonează activitățile alături de parteneri din zona serviciilor de ocupare.
În paralel, modul în care sunt organizate achizițiile ridică una dintre cele mai frecvente discuții din zona fondurilor europene: fragmentarea contractelor. Serviciile sunt împărțite în pachete separate – catering, transport, închiriere spații, promovare, organizare evenimente – fiecare cu achiziții distincte, fiecare cu documentație separată, fiecare cu bugete care, cumulate, compun însă imaginea reală a proiectului.
Acest tip de fragmentare nu este, în sine, o încălcare a regulilor. Însă în practica proiectelor europene, el are un efect cunoscut: îngreunează urmărirea centralizată a fluxului financiar și face ca imaginea de ansamblu să fie vizibilă doar prin reconstrucții complexe, nu dintr-o singură privire.
În acest context, în spațiul public au existat de-a lungul anilor articole, interpretări și discuții care au asociat numele Haralambie Vochițoiu cu zona de influență economică din jurul unor proiecte derulate prin firme precum Euro Jobs sau Diacostampet. Aceste asocieri au circulat în diverse forme, însă nu au fost confirmate prin hotărâri judecătorești sau constatări oficiale ale unor instituții de anchetă sau control.
Cu alte cuvinte, ele există în zona percepției publice și a investigațiilor jurnalistice, nu în cea a verdictelor juridice.
Totuși, persistența acestor nume în discuțiile despre proiecte europene din aceeași sferă ridică o întrebare care revine constant: cât de divers este, în realitate, ecosistemul de implementare al acestor proiecte și cât de des se repetă aceiași actori economici în roluri diferite?
În jurul acestor programe apar, de asemenea, și alte entități instituționale cu rol administrativ, inclusiv AJOFM Hunedoara, care gestionează componenta de grup țintă și validare a participanților, fără a interveni direct în selecția furnizorilor.
Privite împreună, „VIS” și „NAVIGARE” nu sunt proiecte excepționale, ci exemple ale unui model standardizat de implementare în zona ocupării forței de muncă. Dar exact această standardizare, combinată cu fragmentarea achizițiilor și reapariția acelorași actori economici, produce o zonă gri de transparență: legală în formă, dar greu de citit în profunzime.
Iar aici rămâne întrebarea care nu dispare odată cu închiderea unui proiect și deschiderea altuia: cine sunt beneficiarii reali ai lanțului economic creat în jurul acestor fonduri europene și cât de clar poate fi el urmărit de la finanțare până la ultimul contract?
