Procurorii Parchetul General au trimis în judecată conducerea unei companii implicate în importul de armament și muniție pentru instituții de forță ale statului, într-un dosar care vizează infracțiuni grave privind regimul armelor.
Potrivit anchetatorilor, este vorba despre Dinu Solojan și Bogdan Diaconu, administratori ai societății Transcarpat Sportours International SRL. Firma a derulat, în timp, contracte de furnizare de armament și muniție către unități militare și structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.
Deși importurile erau realizate legal, în baza unor licențe, procurorii susțin că o parte din armamentul adus în țară ar fi fost reținut pentru uz personal. Mai exact, unul dintre inculpați ar fi deținut fără drept mai multe arme militare din categoria celor interzise, inclusiv o armă automată și două lansatoare de grenade.
Anchetatorii arată că, în decembrie 2024, o armă automată ar fi fost transportată într-un poligon din județul Prahova, unde ar fi fost folosită pentru trageri fără autorizație. De asemenea, în urma unei percheziții efectuate în iunie 2025, ar fi fost descoperită muniție militară – aproximativ 150 de cartușe – care, deși fusese importată legal pentru o unitate a Ministerul Apărării Naționale, ar fi fost păstrată ilegal într-un depozit al companiei din județul Ilfov.
Cei doi sunt acuzați de nerespectarea regimului armelor și munițiilor, precum și de uz de armă fără drept. Dosarul urmează să fie judecat de instanța competentă.
