Situație tensionată, miercuri, la Mina Lupeni, unde aproximativ 20 de mineri din schimburile IV și I au declanșat un protest spontan, refuzând să iasă la suprafață.
Potrivit informațiilor disponibile, decizia ortacilor a fost generată de nemulțumiri legate de viitorul locurilor de muncă. Aceștia reclamă faptul că noile contracte au fost prelungite doar pentru o perioadă de patru luni, termen pe care îl consideră insuficient și lipsit de garanții pentru stabilitatea profesională.
În cursul dimineții, între reprezentanții minerilor, liderii de sindicat și conducerea unității au avut loc discuții pentru detensionarea situației și identificarea unor soluții.
Ulterior, minerii au decis să iasă la suprafață, protestul fiind încheiat fără incidente.
Autoritățile și conducerea exploatării miniere urmează să analizeze revendicările formulate, în contextul în care tensiunile legate de viitorul activității miniere din Valea Jiului persistă.
