Partidul Social Democrat solicită Executivului diminuarea accizelor la carburanți, după ce premierul Ilie Bolojan a respins anterior această variantă. Reprezentanții formațiunii susțin că efectele asupra bugetului de stat ar fi limitate și că menținerea nivelului actual nu se justifică.
Într-un comunicat transmis miercuri, 25 martie, social-democrații afirmă că măsurile adoptate până acum sunt insuficiente și întârziate, subliniind necesitatea unei intervenții directe asupra accizelor.
PSD reamintește că, imediat după izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, miniștrii partidului de la Energie și Agricultură au propus inclusiv reducerea accizelor sau eliminarea acestora pentru motorina utilizată în sectorul agricol.
Potrivit social-democraților, o astfel de măsură ar avea un impact bugetar redus, în contextul în care majorarea încasărilor din TVA aferente carburanților ar compensa parțial pierderile. În același timp, reducerea accizelor ar contribui la scăderea presiunii asupra companiilor din domeniu și ar putea duce la diminuarea prețurilor la pompă, atât pentru populație, cât și pentru firme.
PSD mai arată că măsuri similare au fost deja aplicate în mai multe state membre ale Uniunii Europene, în scopul protejării economiilor naționale.
