Mai multe străzi din municipiul Petroșani, în special din zona fostei Mine Dâlja, dar și de pe strada Sălătruc, sunt în plin proces de modernizare.
Este vorba despre arterele Digului, Boțoni, Mândra, Nouă și Sirenei, drumuri care, până în prezent, nu au beneficiat niciodată de asfalt. În perioadele ploioase, acestea deveneau greu practicabile din cauza noroiului, iar iarna accesul era îngreunat considerabil.
Lucrările sunt realizate exclusiv din bugetul local, administrația publică locală demarând intervențiile încă din cursul anului trecut. Odată cu îmbunătățirea condițiilor meteo, echipele de muncitori și utilajele au revenit pe șantiere pentru continuarea proiectului.
În zona Sălătruc a fost deja turnat primul strat de asfalt, urmând să fie aplicat stratul de uzură și să fie extinse lucrările și pe tronsoanele care nu au fost încă modernizate. În paralel, în zona fostei Mine Dârja s-a intervenit pe străzile Digului și Boțoni, urmând ca și celelalte artere incluse în proiect să intre în reabilitare.
Autoritățile locale subliniază că aceste lucrări sunt esențiale pentru locuitorii din zonă, care s-au confruntat ani de zile cu infrastructură rutieră precară. Dacă ritmul actual va fi menținut, până la jumătatea anului viitor, străzile vizate ar putea fi complet modernizate, facilitând accesul către locuințe și îmbunătățind semnificativ condițiile de trafic.
Fotografie ilustrativă. Sursă: Facebook
