Un bărbat în vârstă de 30 de ani, din municipiul Petroșani, a fost reținut pentru 24 de ore de polițiști, după ce a fost depistat în trafic conducând fără permis de conducere, faptă comisă în mod repetat.
Potrivit informațiilor furnizate de anchetatori, acesta a fost surprins în flagrant în seara zilei de 18 martie, în jurul orei 19:00, pe o stradă din Petroșani. Verificările efectuate în bazele de date ale Poliției Române au confirmat că bărbatul nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără permis. De altfel, individul nu se află la prima abatere de acest tip, fiind depistat în aceeași situație și în luna februarie a acestui an.
În urma administrării probatoriului, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Deva. Acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, pentru dispunerea măsurilor legale.
Datele poliției arată că, în primele două luni ale anului 2026, au fost organizate 190 de acțiuni pentru creșterea siguranței rutiere. În urma acestora, au fost constatate 127 de infracțiuni la regimul rutier, au fost reținute 392 de permise de conducere și au fost retrase 445 de certificate de înmatriculare.
Imagine cu titlu sugestiv. Sursă: gorjeanul.ro
