Un bărbat din Petroșani a fost condamnat de instanță după ce a fost prins transportând o cantitate uriașă de țigări de contrabandă, ascunse într-un autoturism oprit în trafic pe DN 66, în localitatea Băcia.
Potrivit anchetatorilor, bărbatul se afla în mașină împreună cu partenera sa, iar vehiculul era încărcat cu 17.509 pachete de țigări netimbrate, o parte dintre acestea fiind inscripționate „for duty free only”. Marfa ar fi fost destinată comercializării pe piața neagră din Valea Jiului.
În timpul cercetărilor, inculpatul a declarat că a achiziționat țigările din zona Vatra Dornei, de la o persoană necunoscută, contra sumei de aproximativ 70.000 de lei. Acesta a recunoscut implicarea în activitatea ilegală, susținând că a recurs la contrabandă după ce s-a întors din străinătate și nu a reușit să își găsească un loc de muncă stabil.
Conform datelor din dosarul analizat de Judecătoria Hațeg, bărbatul ar fi testat inițial piața cu o cantitate redusă de țigări, iar ulterior a revenit la furnizor, fiind condus într-o zonă împădurită, unde a cumpărat întreaga cantitate descoperită de polițiști. Acesta a precizat că știa proveniența ilegală a produselor și intenționa să le vândă din locuința sa.
În ceea ce o privește pe femeia aflată în autoturism, instanța a reținut că aceasta nu avea cunoștință despre activitatea infracțională. Mai mult, potrivit declarațiilor bărbatului, aceasta ar fi reacționat negativ în momentul în care a aflat despre țigări.
Prejudiciul cauzat bugetului de stat, rezultat din neplata taxelor și accizelor, a fost estimat la 249.567 de lei. Inițial, fapta a fost încadrată ca infracțiune de contrabandă, însă ulterior instanța a schimbat încadrarea juridică în deținere de produse accizabile nemarcate peste limita legală, în contextul modificărilor legislative și al practicii judiciare recente.
Judecătorii au dispus o pedeapsă de un an și șase luni de închisoare, însă au amânat aplicarea acesteia pe un termen de supraveghere de doi ani. Totodată, inculpatul este obligat să achite integral prejudiciul, la care se adaugă dobânzi, penalități și cheltuieli judiciare.
Femeia care îl însoțea a fost achitată de instanță.
Imagine cu titlu sugestiv. Sursă: Poliția de Frontieră
