VIDEO Hoți de catalizatoare, prinși și reținuți în Baru

VIDEO Hoți de catalizatoare, prinși și reținuți în Baru

Trei bărbați au fost reținuți de polițiștii din Baru, fiind acuzați de furt calificat după ce ar fi sustras catalizatorul unui autoturism parcat în comună. Măsura reținerii pentru 24 de ore a fost luată în urma probelor strânse de anchetatori.

Sesizarea a fost făcută în 10 februarie, prin apel la 112, de către proprietarul mașinii, care a reclamat că, în noaptea de 9 spre 10 februarie, persoane necunoscute i-au tăiat și furat catalizatorul autoturismului. Vehiculul era parcat în fața locuinței, într-o curte neîmprejmuită aflată la marginea DN 66. Prejudiciul a fost estimat la aproximativ 1.500 de lei.

În urma cercetărilor desfășurate de polițiștii Postului de Poliție Baru, au fost identificați trei suspecți, cu vârste între 27 și 32 de ani, domiciliați în județele Hunedoara și Caraș-Severin.

Pe baza materialului probator, la data de 13 februarie, față de aceștia a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, sub acuzația de furt calificat. Prejudiciul a fost recuperat integral și restituit persoanei vătămate.

Cercetările continuă sub coordonarea polițiștilor, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost comisă fapta. Sursa: Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bună! Întreabă-mă orice legat de conținutul Cotidianului Văii Jiului!