Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a anunțat reducerea nivelului taxelor și impozitelor locale pentru anul fiscal viitor, după ce a identificat o prevedere legală care permite ajustarea cotei de impozitare în limitele stabilite de lege.
Concret, edilul a decis diminuarea cotei de impozitare la nivelul minim prevăzut de legislație, respectiv 0,08%, măsură care se va aplica începând de anul viitor.
Inițiativa Petroșaniului a fost urmată și de primarii municipiilor Hunedoara și Vulcan, care au anunțat că vor proceda ca la Petroșani, aplicând aceeași cotă minimă de 0,08% pentru anul fiscal următor.
Deciziile vin în contextul modificărilor legislative propuse de Guvernul condus de Ilie Bolojan și adoptate în Parlamentul României, prin care taxele și impozitele locale au crescut la nivel național. Majorările au generat nemulțumiri în mai multe orașe din țară, unde cetățenii au ieșit în stradă pentru a protesta față de nivelul ridicat al dărilor.
Primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, a făcut și un apel către parlamentarii din România, indiferent de culoarea politică, să propună modificarea legii în parlament, în regim de urgență, astfel încât taxele și impozitele locale să poată fi reduse încă din anul acesta.
Până la o eventuală modificare a legislației, administrațiile din Petroșani, Hunedoara și Vulcan susțin că aplicarea cotei minime prevăzute de lege reprezintă o măsură de sprijin pentru populație.
















Leave a Reply