Paroșeniul riscă să piardă una dintre cele mai vechi și simbolice clădiri ale sale, un edificiu care, în lipsa unei intervenții rapide, se află la un pas de colaps. Subiectul a fost adus în atenția autorităților locale în cadrul ședinței Consiliului Local Vulcan din data de 29 ianuarie, de către Duțu Manulesc, șeful Ocolului Silvic Carpatina – districtul Paroșeni, prezent în calitate de reprezentant al comunității locale.


Sala de ședințe a primăriei, ocupată pe jumătate de protestatari, a fost martora unei intervenții ferme, dar calculate. Duțu Manulesc a luat cuvântul abia după ce spiritele s-au mai liniștit, precizând din start că nu solicită nimic în interes personal, ci vorbește în numele locuitorilor din Paroșeni – de la zona gropii de cenușă până la Sohodol, inclusiv al momârlanilor de pe dealurile din jurul localității.
În debutul intervenției, acesta a transmis un mesaj direct către factorii de decizie, subliniind că legea trebuie aplicată în favoarea comunității, nu împotriva ei, și că există pârghii administrative care pot fi folosite pentru salvarea patrimoniului local.


Clădire simbol, abandonată de peste 15 ani


Problema centrală ridicată a fost starea avansată de degradare a căminului cultural din Paroșeni, situat pe dealul din fața termocentralei. Potrivit acestuia, au trecut mai bine de 15 ani de la ultima renovare, iar lipsa totală a investițiilor a adus clădirea într-un stadiu critic.
„Este o clădire simbol. Aici a funcționat și școala primară. Paroșeniul are tradiții și obiceiuri unice, iar copiii noștri ar trebui să aibă un spațiu unde să le cunoască și să le ducă mai departe, așa cum se întâmplă în Jieț sau Petrila”, a argumentat Duțu Manulesc.
Imaginile surprinse recent arată o realitate dură: structuri compromise, degradări majore și un risc real de prăbușire, dacă nu se intervine de urgență.
So

luția comunității: „Dați-ni-l și îl reabilităm noi”


Propunerea formulată în fața Consiliului Local a fost una clară și concretă: căminul cultural, considerat cea mai veche clădire din oraș, să fie încredințat composesoratului din Paroșeni, care și-a exprimat disponibilitatea de a-l reabilita din fonduri proprii.
„Îl facem noi!”, a fost mesajul categoric transmis autorităților, cu scopul de a reda clădirii funcția sa inițială – aceea de spațiu cultural și comunitar.
Reprezentanții administrației locale au ascultat solicitarea, iar reacțiile din prezidiu au lăsat impresia unei deschideri față de această variantă. Totuși, nicio decizie concretă nu a fost luată pe loc, lucru care ridică semne de întrebare, având în vedere starea avansată de degradare a imobilului.


Timpul nu mai are răbdare


Orice întârziere – fie că vorbim despre concesiune, dare în folosință gratuită sau altă formă legală – poate fi fatală pentru clădire. Fiecare lună care trece slăbește temelia unui edificiu cu valoare istorică și identitară pentru Paroșeni.
Dacă nu se acționează rapid, Vulcanul riscă să piardă definitiv un simbol, iar comunitatea locală, șansa de a-și păstra vie memoria culturală.

Sursa Foto:HunedoaraPlus

Bună! Întreabă-mă orice legat de conținutul Cotidianului Văii Jiului!