100 de firme nu sunt o coincidență. Sunt un sistem.
Într-o țară normală, înființarea a peste 100 de firme de către aceasi familie, sau zeci de persoane asociate cu membri ai aceleiași familii, ar declanșa automat controale, întrebări și suspiciuni legitime. În România, devine doar o statistică. Una care spune însă mai mult decât pare.
Firme care apar și dispar. Firme care își schimbă numele, sediul, obiectul de activitate. Firme care trăiesc din contracte cu statul și mor fără explicații. Privite izolat, pot părea eșecuri antreprenoriale. Privite împreună, arată ca un mecanism bine uns.
Statul român, partenerul de afaceri perfect
Din datele publice și din informațiile strânse de anchetatori reiese un lucru clar: statul a fost clientul principal al firmelor din rețeaua Vochitoiu. Contracte publice, fonduri europene, bani care pleacă din bugetele instituțiilor și ajung, constant, în același cerc.
După intrarea lui Haralambie Vochitoiu în politică, lucrurile nu se simplifică. Din contră. Contractele se înmulțesc, accesul pare mai facil, iar coincidențele devin prea dese ca să mai fie ignorate.
Când politica întâlnește afacerile
În perioada în care a fost senator, Haralambie Vochitoiu nu a fost doar un ales al poporului. A fost și un om cu influență. Potrivit surselor din interiorul instituțiilor, această influență s-ar fi tradus în numiri strategice, în funcții-cheie, ale unor persoane care aveau să decidă ulterior soarta contractelor publice.
Instituțiile conduse de „oamenii potriviți” ajung, deloc surprinzător, să colaboreze cu firmele potrivite. Ale lui Vochitoiu, sau ale familiei Vochițoiu. Un cerc care se închide perfect, pe bani publici.
Justiția lentă, aliatul ideal
De ani de zile, numele lui Haralambie Vochitoiu apare în dosare instrumentate de DNA. Dosare grele, cu acuzații serioase. Și tot de ani de zile, aceste dosare par blocate într-un labirint procedural.
Termene amânate. Excepții. Reluări. Întoarceri. Un mecanism pe care românii îl cunosc deja prea bine. Nu pentru că nu ar exista fapte, ci pentru că timpul face ce nu mai face nimeni: șterge răspunderea penală.
Prescripția, verdictul care nu spune nimic
În România, marile dosare de corupție nu se încheie, de multe ori, nici cu condamnări, nici cu achitări. Se încheie cu prescripții. O soluție care nu stabilește adevărul, nu recuperează prejudiciul și nu răspunde la nicio întrebare.
Doar închide dosarul și lasă societatea cu sentimentul că totul a fost posibil, dar nimic nu mai contează.
Astăzi, un nou termen. Mâine, aceeași tăcere?
Mâine, la ora 09:00, Haralambie Vochitoiu ajunge din nou în fața instanței, la Curtea de Apel Alba, într-un dosar de corupție instrumentat de DNA. Încă un termen. Încă o șansă ca lucrurile să fie lămurite.
Întrebarea nu este dacă Vochitoiu va fi vinovat sau nevinovat.
Întrebarea este dacă România mai este capabilă să afle adevărul înainte ca timpul să-l șteargă definitiv.
Până la publicarea acestui articol, fostul senator Haralambie Vochitoiu nu a putut fi contactat pentru a oferi un punct de vedere.
Vom reveni cu detalii despre acest subiect.
