Salvamontiștii din Straja avertizează asupra unui pericol major de avalanșă în zona de creastă a Munților Vâlcan, la altitudini de peste 1.600 de metri. În urma ninsorilor abundente și a viscolului din ultimele zile, s-au format cornișe masive de zăpadă, cu înălțimi estimate între 2,5 și 3 metri, extrem de instabile.
În contextul afluxului mare de turiști din stațiunea Straja Lupeni, echipele Salvamont fac apel la prudență maximă și le recomandă vizitatorilor să nu părăsească pârtiile și zonele schiabile amenajate. Accesul în afara acestora poate fi deosebit de periculos și poate pune vieți în pericol.
Autoritățile montane monitorizează permanent situația și reamintesc că respectarea indicațiilor salvatorilor este esențială pentru evitarea unor incidente grave.
Fotografie cu caracter ilustrativ – Straja













Leave a Reply