În noaptea de 5 spre 6 decembrie 2025, între orele 22:00 și 02:00, forțe ale IPJ Hunedoara, împreună cu polițiști din structurile de investigații criminale, rutieră și transporturi, au desfășurat o amplă acțiune de control pe teritoriul municipiilor Petroșani și Petrila.
În cadrul operațiunii, au fost amplasate opt puncte de control rutier și au avut loc verificări în 18 baruri, cluburi, cazinouri și săli de jocuri de noroc, precum și în 13 unități comerciale. Oamenii legii au legitimat 190 de persoane și au realizat verificări în bazele de date ale poliției. De asemenea, au fost efectuate 30 de testări pentru depistarea consumului de alcool și substanțe interzise în rândul șoferilor.


Totodată, au fost verificate 22 de persoane aflate în atenția autorităților, în cadrul unor proceduri judiciare. La acțiune a participat și un câine specializat în detectarea drogurilor, din cadrul Serviciului Criminalistic.
În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, dintre care 11 pentru încălcări ale legislației rutiere, în special pentru viteză excesivă și conducere sub influența alcoolului. În plus, a fost reținut un certificat de înmatriculare și au fost confiscate două seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
Sursă: IPJ Hunedoara













Leave a Reply