O nouă serie de descinderi masive a avut loc miercuri dimineață în mai multe județe ale țării, în cadrul operațiunii „Ziua Z”, una dintre cele mai extinse acțiuni coordonate de DIICOT din acest an. Procurorii, sprijiniți de Poliția Română și Jandarmerie, au intervenit simultan pentru destructurarea unor grupări de criminalitate organizată.
Potrivit DIICOT, în data de 26 noiembrie 2025 sunt derulate 30 de acțiuni operative, aferente tot atâtor dosare penale. În acest context, sunt puse în executare peste 150 de mandate de percheziție domiciliară și mai mult de 240 de mandate de aducere.
Dosarele instrumentate vizează grupări specializate în trafic de droguri, trafic de minori, pornografie infantilă și criminalitate informatică. Scopul descinderilor este strângerea de probe relevante și documentarea activităților ilegale desfășurate de rețelele vizate, precum și de alte persoane care ar putea fi implicate în aceste infracțiuni grave.
Operațiunea „Ziua Z” continuă pe parcursul zilei, autoritățile anunțând că vor oferi detalii suplimentare pe măsură ce acțiunile evoluează.
Sursă foto: profit.ro
