Au trecut exact trei luni de când Termocentrala Paroșeni a fost oprită în urma unui scurt-circuit care a distrus mai multe echipamente esențiale. De atunci, potrivit oficialilor Complexului Energetic Valea Jiului (CEVJ), se lucrează la repunerea în funcțiune, însă rezultatele întârzie să apară. Lipsa fondurilor și a soluțiilor tehnice a adus compania într-o situație critică, iar tensiunile au reapărut și pe scena politică locală.
Senatorul Cristian Resmeriță (PSD) a criticat dur modul în care este condusă compania, amintind momentul în care fostul director general, Samuel Dioane Mija, și-a scris demisia pe capota unei mașini, în fața minerilor revoltați de la mina Lupeni.
„Din punctul meu de vedere, Complexul Energetic Valea Jiului nici nu mai are conducere în momentul de față. Am fost prezent când domnul Mija și-a dat demisia în fața minerilor care nu-și primiseră salariile. Avem un complex blocat total, o conducere total nelegitimă. Domnul director general a dat dovadă – și spun asta cu delicatețe – de o bărbăție îndoielnică”, a declarat senatorul Resmeriță.
Între timp, minerii continuă să extragă cărbune, dar fără ca termocentrala să funcționeze, zeci de tone sunt depozitate în curtea unității și la mine, transformând zonele într-un posibil pericol.
„Putem spune că tot Complexul Energetic Valea Jiului este blocat. Unele mine scot cărbune, altele nu, dar o societate care nu vinde și nu încasează bani este, practic, paralizată”, a mai declarat senatorul din Lupeni.
















Leave a Reply