Nou termen în dosarul fostului senator Haralambie Vochițoiu, judecat pentru infracțiuni de corupție

Fostul senator care s-a plimbat pe la mai toate partidele, acuzat de presa locală că și-a falsificat cartea de identitate pentru a candida la alegeri, dar și de fraudă cu fonduri europene, ajunge miercuri, 15 octombrie 2025, la Curtea de Apel Alba Iulia. 

Dosarul aflat pe rolul Curții de Apel Alba Iulia a fost amânat de mai multe ori până acum. Procurorii DNA au formulat apel împotriva sentinței pronunțate de Tribunalul Hunedoara, la fel și Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene.

Haralambie Vochițoiu și mai mulți angajați ai săi au fost trimiși în judecată pentru fapte comise în perioada 2010–2013.

„Între anii 2010–2013, în contextul implementării a patru proiecte finanțate din fonduri nerambursabile, prin care s-a urmărit aplicarea unor măsuri active de sprijinire a persoanelor vulnerabile pe piața muncii, administratorul S.C. Euro JobsS.R.L., cercetat în prezenta cauză, ar fi depus la Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane – Regiunea Vest 7 un număr de 29 de cereri de rambursare, la care ar fi atașat mai multe documente false (rapoarte tehnice de implementare), din care reieșea că toate cheltuielile sunt eligibile și că informațiile conținute sunt corecte și corespund realității.

Din probatoriul administrat în cauză s-ar fi constatat că, în realitate, activitățile privind furnizarea programelor de formare profesională nu s-ar fi desfășurat sau ar fi fost derulate într-un număr mai mic de ore și de cursanți decât cel indicat scriptic. O parte dintre documentele respective ar fi fost puse la dispoziția administratorului S.C. Euro Jobs S.R.L. de către ceilalți inculpați, în calitatea lor de manager de proiect, respectiv de responsabil cu formarea profesională continuă. Prin demersurile de mai sus au fost obținute fonduri nerambursabile în valoare totală de 7.726.611 lei”, se reține din ancheta DNA. În cauză s-au instituit măsuri asigurătorii, care au fost menținute și de Tribunalul Hunedoara, instanță care a considerat probele procurorilor insuficiente, neprobând cert vinovăția inculpaților, și care i-a achitat în primă instanță. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene s-a constituit parte civilă.

Bună! Întreabă-mă orice legat de conținutul Cotidianului Văii Jiului!