Două centre de îngrijiri paliative vor fi construite în Valea Jiului, la Petroșani și Lupeni

Două centre de îngrijiri paliative vor fi construite în Valea Jiului, la Petroșani și Lupeni

Sistemul medical din Valea Jiului face un pas important spre modernizare. Două proiecte majore, destinate înființării și dotării centrelor de îngrijiri paliative, au fost aprobate pentru finanțare în municipiile Petroșani și Lupeni, prin programele ITI Valea Jiului și Programul de Sănătate.

La Petroșani, Spitalul de Urgență va beneficia de o investiție în valoare totală de 19,57 milioane de lei (fără TVA) pentru amenajarea unui Centru de îngrijiri paliative în Corpul B al fostei Școli nr. 5. Contribuția proprie a unității medicale este de doar 2% (250.334,64 lei), iar termenul maxim de finalizare este de 20 de luni.

Prin acest proiect, capacitatea centrului va crește de la 15 la 26 de paturi, asigurând servicii medicale moderne pacienților care necesită tratamente și îngrijire pe termen lung. Clădirea va fi complet reamenajată și dotată cu mobilier nou, paturi rabatabile, aparatură medicală performantă (pulsoximetre, aparate EKG, elevator electric pentru pacienți) și un sistem de colon-hidroterapie – o procedură non-invazivă și inovatoare pentru această zonă.

Primarul Tiberiu Iacob-Ridzi a subliniat că investiția reprezintă „un pas esențial în modernizarea infrastructurii medicale și în creșterea calității actului medical în Valea Jiului”.

Tot în această direcție, la Lupeni a fost aprobat proiectul „Construire și dotare – Centru de îngrijiri paliative, municipiul Lupeni, jud. Hunedoara”, cu o valoare totală de 14,41 milioane de lei (cu TVA). Centrul va fi amenajat în fosta clădire a maternității și este finanțat prin Programul de Sănătate – Obiectiv specific RSO4.5, în cadrul apelului PS/585/PS_P2/OP4/RSO4.5/PS_P2_RSO4.5_A.

Primarul Lucian Resmeriță a transmis că proiectul a fost selectat pentru contractare, urmând ca lucrările să înceapă imediat după finalizarea procedurilor administrative.

Prin aceste investiții, Valea Jiului face un pas concret spre modernizarea serviciilor medicale, oferind pacienților condiții mai bune de tratament, confort și îngrijire.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bună! Întreabă-mă orice legat de conținutul Cotidianului Văii Jiului!