Reabilitarea Școlii Generale „I.G. Duca” din Petroșani va fi gata înainte de termen

Reabilitarea Școlii Generale „I.G. Duca” din Petroșani va fi gata înainte de termen

Lucrările de reabilitare la sediul vechi al Școlii Generale „I.G. Duca” din Petroșani se apropie de final și vor fi gata chiar înainte de termenul stabilit, potrivit constructorilor. Data oficială pentru finalizarea proiectului este 22 noiembrie, însă, în urma discuțiilor purtate cu primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob-Ridzi, firma executantă a dat asigurări că lucrările vor fi încheiate mai devreme.

Reabilitarea se realizează printr-un proiect de eficientizare energetică, finanțat din fonduri europene accesate de către Primăria Petroșani. Investiția are o importanță majoră pentru comunitate, întrucât va aduce nu doar condiții moderne pentru desfășurarea procesului educațional, ci și o reducere semnificativă a consumului de energie și a costurilor de întreținere.

Primarul a precizat că, după parcurgerea tuturor procedurilor de recepție, clădirea va fi redeschisă pentru elevii claselor I-IV, care își vor putea relua cursurile în sălile modernizate.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bună! Întreabă-mă orice legat de conținutul Cotidianului Văii Jiului!