Petroșaniul devine pol de atracție pentru investitori: Medima inaugurează o clinică modernă de 1,6 milioane de euro

Petroșaniul confirmă încă o dată că este un oraș atractiv pentru investiții importante în domenii de interes strategic. Rețeaua Medima își continuă extinderea în vestul țării prin inaugurarea celei de-a 29-a clinici de imagistică medicală, în Petroșani, pe Strada Cloșca nr. 4A.

Noua unitate, a doua din județ după clinica deschisă la Deva, vine ca răspuns la cererea tot mai mare de investigații imagistice performante în Valea Jiului și zonele învecinate.

Investiție majoră de 1,6 milioane de euro

Cu o investiție de aproximativ 1,6 milioane de euro, clinica este dotată cu două dintre cele mai performante echipamente de pe piață: RMN-ul Signa Victor 1.5T și tomograful Optima CT520, recunoscute internațional pentru acuratețea și calitatea imaginii.

Astfel, pacienții din Petroșani, Hunedoara și județele apropiate au acces la investigații de înaltă precizie în domenii precum neurologie, oncologie, cardiologie și ortopedie, fără a mai fi nevoiți să se deplaseze în marile centre universitare.

Rezultatele sunt interpretate de o echipă formată din peste 100 de medici radiologi supraspecializați, coordonați de Dr. Natalia Staver, Director Servicii Medicale Medima.

„Deschiderea noii clinici din Petroșani este, înainte de toate, despre pacienți. Vrem să le oferim acces rapid și sigur la un diagnostic corect, aproape de casă”, a declarat Dr. Natalia Staver pentru zhd.

La rândul său, Vlad Ardeleanu, Co-Fondator și CEO Medima, a subliniat: „Această investiție este parte a planului nostru ambițios de dezvoltare. Petroșaniul se dovedește un punct strategic, cu un potențial important pentru modernizarea infrastructurii medicale din România.”

Prin inaugurarea acestei clinici, Petroșaniul se profilează tot mai mult ca un oraș atractiv pentru investitori, capabil să atragă proiecte majore în sănătate, educație și infrastructură. Investiția Medima marchează un pas semnificativ spre reducerea disparităților de acces la servicii medicale de calitate și consolidează rolul Văii Jiului pe harta dezvoltării regionale.

Bună! Întreabă-mă orice legat de conținutul Cotidianului Văii Jiului!