Controversat om de afaceri din Valea Jiului, apropiat al mercenarului Potra, susținător al lui Călin Georgescu

Marea surpriză din primul tur al alegerilor prezidențiale, rusofilul Călin Georgescu, s-a bucurat de o mare susținere în ziua votului și în Valea Jiului.

Câțiva oameni de afaceri din Valea i-au făcut campanie electorală agresivă pe social media, dar cel mai înfocat propagandist al rusofilului Călin Georgescu a fost controversatul om de afaceri Bercea Emil.

Acesta din urmă a început să-l susțină public pe candidatul din cauza căruia au fost anulate alegerile prezidențiale de către CCR imediat după finalizarea primului tur.

Conform surselor noastre, Bercea Emil ar fi un apropiat al mercenarului care a fost arestat în urmă cu câteva zile, Horațiu Potra. Între cei doi s-ar fi creat o legătură în perioada în care Bercea încerca să își extindă afacerea în municipiul Sibiu.

Așadar susținerea lui Călin Georgescu nu pare a fi deloc întâmplătoare, mai ales că luările publice de poziție ale lui Bercea pe social media în acest sens coincid cu perioada în care Călin Georgescu a avut prima întâlnire cu mercenarul Horațiu Potra.

Același controversat om de afaceri Bercea Emil a fost cercetat penal în anul 2014 pentru lipsire de libertate și lovire.

Conform acelorași surse, Poliția Română investighează toate persoanele care au fost implicate în acest parteneriat obscur dintre mercenarul Horațiu Potra și rusofilul Călin Georgescu.

Nu întâmplător la unul dintre restaurantele aceluiași om de afaceri Emil Bercea au avut loc toate întâlnire celor de la AUR, partid care a declarat public susținerea pentru Georgescu.

Sursele noastre mai spun că organele de cercetare verifică legăturile dintre Bercea și alți așa ziși influenceri , unii foști lideri de sindicat care intenționează chiar în aceste zile să se organizeze pentru a duce, din nou, minerii la București în data de 22 decembrie.

Vom reveni cu detalii.

Bună! Întreabă-mă orice legat de conținutul Cotidianului Văii Jiului!